Natiq Aliyev crede ca firmele participante la constructia gazoductului, printre care OMV Austria si Transgaz Romania, nu si-au atrins tintele impuse pentru demararea lucrarilor in 2011.   

Ministrul azer mai sustine ca tara sa nu va putea sa produca tot gazul necesar Nabucco si adauga ca proiectul va putea fi continuat numai cu participarea Iranului si Irakului. In aceasta cheie, el continua si spune ca in prezent situatia din cele doua state nu este deloc stabila.

"Peste cativa ani, cand situatia din Irak si Iran va fi mai stabila, vom putea sa implementam mai rapid proiectul Nabucco", sustine Aliyev, precizand ca pana atunci lucrarile vor fi ingreunate, iar actionarii nu vor reusi sa respecte sub nicio forma programul actual.

Presedintele Traian Basescu a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Austria, Bulgaria, Ungaria, Romania si Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009.

"Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat vineri, 19 martie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Ungara, Romania si Republica Turcia privind Proiectul Nabucco, semnat la Ankara la 13 iulie 2009", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.

Seful statului a amintit, la consultarile de luni de la Cotroceni si in declaratia de presa de la finalul evenimentului, de Acordul Nabucco.

Proiectul Nabucco reprezinta principala componenta a Coridorului Sudic de transport al hidrocarburilor catre Europa si a aparut din necesitatea diversificarii surselor de alimentare cu gaze naturale si a eliminarii riscului la adresa securitatii aprovizionarii cu hidrocarburi de la un singur furnizor - Federatia Rusa, se arata in expunerea de motive a acordului.

Prin acest proiect se realizeaza o diversificare energetica cu beneficii in favoarea tarilor producatoare, de tranzit si a celor consumatoare si cresterea competitiei in sectorul gazelor naturale. Gazoductul va avea o lungime totala de 3296 km, din care Turcia - 2000 km, Bulgaria - 400 km, Romania - 460 km, Ungaria - 390 km si Austria - 46 km, cu o capacitate de transport finala maxima de 31 miliarde metri cubi anual.

Actionarii consortiului sunt OMV (Austria, actionarul majoritar al Petrom), Transgaz Medias, MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), BOTAS (Turcia) si RWE (Germania).