Astfel, toate persoanele, organizatiile si autoritatile publice interesate sunt invitate sa isi exprime opiniile asupra posibilelor ocazii si provocari care ar putea decurge din dezvoltarea unor astfel de proiecte si asupra celor mai bune metode de abordare a provocarilor identificate pana in prezent.

Intrebarile din cadrul materialelor de consultare acopera aspecte precum oportunitati si provocari la scara larga, posibile masuri de reducere a riscurilor la adresa sanatatii si a mediului, masuri de crestere a transparentei operatiunilor si recomandari generale privind unele masuri la nivelul UE. Materialele de consultare sunt disponibile in toate cele 23 de limbi oficiale ale UE.

Potrivit sursei citate, in trecut, explorarea si productia gazelor naturale si a petrolului in Europa se concentrau in principal asupra resurselor conventionale. Pe masura ce oportunitatile pentru acest tip de extractie indigena devin tot mai limitate, avansul tehnologic ofera noi posibilitati pentru extractia de combustibili fosili neconventionali precum gazele de sist, gazele de roca si metanul din straturile de carbune ale formatiunilor geologice a caror exploatare era, in trecut, prea complicata sau prea costisitoare, se mai arata intr-un comunicat al CE.

In acest context, CE are drept obiectiv sa se asigure ca dezvoltarea tuturor proiectelor privind exploatarea de combustibili fosili neconventionali se realizeaza cu respectarea unor masuri corespunzatoare de protectie a sanatatii, a echilibrului climatic si ecologic, elaborate la un nivel maxim de claritate si previzibilitate juridica pentru cetateni si operatori. Acest lucru, spun reprezentantii Comisiei, va asigura valorificarea potentialelor beneficii economice si de securitate a energiei in conditii de siguranta, care nu prezinta riscuri pentru sanatatea umana sau pentru mediu.

Pe baza studiilor analitice efectuate incepand cu ultima parte a anului 2011, Comisia Europeana va propune in 2013 un cadru pentru gestionarea riscurilor, abordarea deficientelor de reglementare si asigurarea unui nivel maxim de claritate si previzibilitate juridica pentru operatorii de pe piata si cetatenii din intreaga UE, potrivit sursei citate.

Programul de guvernare al cabinetului Ponta II include si obiectivul de a incepe explorarile pentru identificarea zacamintelor exploatabile din sisturi bituminoase.