Aflat în vizită la vizită la parcul eolian Fântânele - Cogealac, operat de Grupul CEZ România, ministrul Energiei, Anton Anton, a anunțat lansarea proiectului de reconversie profesională a minerilor din Valea Jiului, prin care 5.000 de mineri vor fi pregătiţi pentru a deveni angajaţi în producerea energiei eoliene şi a distribuţiei electricităţii.

Concret, proiectul vizează crearea unei Academii (Academia de Pregătire şi Reconversie profesională pentru Surse Regenerabile şi Distribuţie a Energiei Electrice) cu puncte de formare la Tg. Jiu şi la Craiova.

În aceste centre vor fi pregătiţi circa 500 de tehnicieni pe an, timp de 10 ani. La aceştia se adaugă 3.000 de persoane care urmează să fie specializate în distribuţia energiei electrice.

Certificarea minerilor în cadrul Academiei le va permite acestora să lucreze în instalarea, operarea şi mentenanţa proiectelor regenerabile.

"Tranziţia energetică trasată de Europa trebuie să se facă într-un ritm în care să nu afecteze nici securitatea energetică a statelor şi nici viaţa celor implicaţi în producerea energiei pe bază de cărbune. Suntem responsabili de viitorul celor care depind astăzi de minerit. Valea Jiului este una dintre zonele incluse în Platforma pentru Regiuni Carbonifere în tranziţie şi cred că priceperile minerilor sunt uşor de transferat către sectorul energiilor regenerabile. Programul îi va pregăti avansat în domeniile electric, mecanic şi hidraulic. Acesta este poate unul dintre cele mai ample programe de reconversie profesională cu rezultate imediate: încadrarea în piaţa muncii după absolvire. Programul este gândit în maniera în care în maximum şase luni de formare orice miner să poată lucra într-unul din parcurile eoliene din România”, a afirmat ministrul, citat într-un comunicat.

Pentru înfiinţarea Academiei, Ministerul Energiei, împreună cu Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA), Monsson Operations, Distribuţie Energie Oltenia (companie din Grupul CEZ România) şi Universitatea din Petroşani au semnat un protocol de colaborare în luna mai a acestui an.

Proiectul vizează să fie finanţat prin Fondul de Modernizare, articolul d., la care România a aderat împreună cu alte state membre din UE.