Daca nu vrea sa plateasca amenzi de zeci de milioane de euro, tara noastra trebuie sa renunte cat mai repede la restrictii. Referitor la acest subiect, presedintele Traian Basescu a declarat ca in prezent, in Romania, nu exista conditii tehnice pentru exportul de gaz.

Noua lege a gazelor si energiei, adoptata de Romania in luna iulie, a declansat procedura de infrigement, adica de sanctionare, din partea Comisiei Europene.

"Am anuntat Romania inca de saptamana trecuta", a declarat Carlo Corazza, purtatorul de cuvant al comisarului pe industrie.

Autoritatile de la Bruxelles nu sunt de acord ca statul roman sa interzica exporturile in timpul iernii, cand consumul creste asa cum prevede noua lege care spune ca, in aceasta perioada, productia interna trebuie sa fie directionata cu prioritate pe piata interna.

"Exportam gaze romanesti, importam gaze rusesti la un pret triplu. Sigut ca avem o problema cu legislatia europeana Unii-s mai egali decat altii. Noi importam cu 450 mia de metri cubi de la Gazprom, Germania cu 180 tot de la Gazprom. Vedeti cum e cu egalitatea", a declarat premierul Victor Ponta.

Ca sa tina preturile mici pentru populatie, cei doi producatori de gaze din Romania, Petrom si Romgaz,  primesc de la statul roman un pret reglementat de 150 de dolari pe mia de metri cubi, de trei ori mai mic decat cel de import. Liberalizarea exportului ar creste insa si pretul reglementat.

"Pentru Romania este prematur sa i se ceara sa permita exportul de gaze in conditiile in care noi importam gaze. Este un nonsens economic sa exporti ceva ce tu nu ai destul. "O sa ajungem sa platim dublu la intretinere, industria romaneasca va pierde enorm", a declarat  Sorin Paslaru, redactor sef ZF.

Din punct de vedere tehnic, vor putea fi realizate exporturi prin conductele de interconectare Arad-Szeged, Giurgiu-Ruse si Ungheni-Iasi.

De anul acesta, incepe insa si liberalizarea preturilor la gaze. Pana in 2014, oficialii vor renunta sa mai limiteze pretul pentru industrie, iar pana in 2018 si pretul pentru populatie nu va mai fi stabilit de stat.

Nu este prima procedura de infringement declansata impotriva Romaniei din cauza nerespectarii legislatiei europene din domeniul energetic. Daca nu se conformeza, tara noastra va fi obligata sa plateasca o amenda de cateva milioane de euro.