Apoi, temperatura din casă și calitatea aerului vor fi măsurate de experți. Cei care nu repectă noile măsuri riscă și 30.000 de lei amendă.

Regulile se aplică și pentru instituțiile publice sau clădirile de birouri. De pildă, aceasta școală din Sectorul 6 al Capitalei va fi refăcută aproape de la zero. Cu tot ce înseamnă echipamente moderne. Trei luni vor mai dura lucrările. Între timp, copiii vor învață în niște containere.

Iulian Gheorghe, director de Investiții la Primăria Sectorului 6: ”Având în vedere lucrările pe care le facem pentru eficientizarea energetică vom schimba pardoselile, pereții cât și tavanele. Vor fi table inteligente, tavane moderne, pe jos va fi parchet. Clădirea va fi la un standard foarte modern la sfârșitul acestui proces de reabilitare”.

Construcția este supervizată de un specialist care se asigură că sunt respectate standarde internaționale privind consumul de energie și confortul.

Răzvan Nica, supervisor: ”În încăperile foarte aglomerate, copiii consumă oxigenul și emană CO2 astfel încât sistemul de ventilație va monitoriza permanent acest nivel și va introduce oxigen suplimentar. Limita maxima va fi de 120 de kw pe metru pătrat, pe an, ceea ce înseamnă o reducere cu 80% față de consumul actual”.

Dacă anul acesta noua lege privind performanța energetică a clădirilor vizează doar construcțiile publice, de anul viitor oricine își va face o casă trebuie să respecte noile reguli.

Clădirile trebuie să aibă panouri solare, anvelopare modernă, ferestre performante energetic, sisteme de ventilație mecanică, instalație de iluminat inteligentă.

Cătălin Lungu, Ordinului Auditorilor Energetici din România: ”Va costa mai mult pentru că trebuie să o termoizolăm mai bine, pentru că trebuie să punem materiale care să respecte standardele de produs și tehnologia utilizată este mai specială și calificarea celor care lucrează trebuie să fie corespunzătoare. Estimăm că undeva până la 15% costurile vor crește”.

Cine nu va respecta noile reguli riscă amenzi între 5.000 și 30.000 de lei din partea Inspectoratului de Stat în Construcții. În prezent, în România, sub 1% dintre construcțiile noi au un consum de energie aproape zero.