Specialiștii spun că deși nu există limitări legate de venitul și de vârsta clienților, cererea pentru „Prima Casă" este mai redusă față de anii trecuți, pentru că băncile au oferte proprii de credite ipotecare, la costuri similare. Marele avantaj la „Prima Casă" rămâne însă avansul mic, de 5%.

Băncile au început deja să primească primele dosare pentru Prima Casă, după ce Ministerul Finanţelor a anunţat că începe să distribuie cele 2 miliarde de lei alocate programului.

Dragoș Nichifor, broker credite: „Dacă mergem pe media pieţei, estimez la 20 de mii de dosare de prima casă, anul trecut nu s-au terminat fondurile, a fost primul an în care nu a fost presiune asupră nivelului fondurilor, automat ne aşteptam ca şi anul acesta să fie bani pe toată perioada anului.”

Deşi au fost anunţate schimbări la Prima Casă, până la urmă, condiţiile de acordare au rămas aproape la fel ca la debutul programului, în 2009. De atunci şi până acum, au fost date 260 de mii de credite.

Dacă vreţi să luaţi un credit prima casă, trebuie să ştiţi că nu sunt limitări legate de vârstă şi de venit. Plafonul însă a rămas acelaşi, de 66.500 de euro, iar avansul - 5%. Pot aplica la acest program cei care nu au deja o locuinţă mai mare de 50 de metri pătraţi.

Andreea Pietroșanu, specialist financiar: „Cererea nu mai este aşa de mare pentru prima casă cum vedeam în anii trecuţi când se epuizam fondurile în primele 3 luni. Acum cererea vine din partea celor cu venituri micuţe şi nu-şi permit un avans că la un credit ipotecar.”

La un credit Prima Casă, de 250 de mii de lei, echivalentul a 52 mii de euro, avansul minim este de 5%, iar rata ajunge să fie 1.240 de lei. Spre comparaţie, la un credit ipotecar standard, de aceeaşi valoare, avansul minim cerut este mult mai mare, adică 15%, iar rata lunară este de 1.330 de lei. Aşadar, plătiţi cu 90 de lei mai mult decât la Prima Casă.

În acest an au intrat în programul Prima Casă 14 bănci: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank şi Intesa Sanpaolo Bank. Dar, înainte să semnaţi contractul, mai ales dacă vă îndatoraţi pe 30 de ani, specialiştii vă sfătuiesc să vă faceţi bine calculele şi să comparaţi mai multe oferte de credite ipotecare.