Patronii unei fabrici de mobila din Balotesti abia au incheiat trei contracte importante cu niste retaileri straini. Vor face canapele si coltare pentru lantul Lutz din Austria, Conforama din Franta si Heffner Germania.

Un contract incheiat cu un retailer strain presupune cerinte clare. Niciun produs ales nu poate fi vandut sau expus in alta parte. De pilda o canapea aflata acum in proces de executie va pleca doar in Germania, iar patronii fabricii din Romania nu au voie sa o introduca in catalogul lor. In caz contrar, discutam despre despagubiri uriase.

Traseul este simplu si exista doua variante prin care fabricile de mobilier isi pot vinde produsele sub alt nume. Cel care face comanda fie vine cu un model pe care il vrea in zeci de mii de exemeplare, fie alege piese deja fabricate doar pentru el.

Asa se intampla in o fabrica din Baia Mare unde lucreaza peste 2.000 de oameni. Romanii colaboreaza cu cei de la IKEA inca din 1997 si aproape toata productia pleaca la suedezi. Contractul este atat de dur, incat ceea ce vand separat pe piata din Romania trebuie sa fie complet diferit.

Circa 60 de fabrici lucreaza pentru mari retaileri sufragerii, dormitoare sau bucatarii. Asta inseamna 20% din totalul producatorilor romani care trimit mobilier la export.