Pentru moneda europeană, BNR a afişat, vineri, un curs de 4,8316 lei pentru un euro, mai mic cu 0,05 bani faţă de cotaţia de 4,8321 lei pentru un euro, stabilită în şedinţa anterioară.

Maximul istoric înregistrat de euro în raport cu leul, de 4,8448 lei/euro, a fost atins pe 17 martie 2020. Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii iunie 2020 a fost de 4,8393 lei pe unitate, potrivit News.ro.

Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,0780 lei, în scădere cu 3,09 bani (-0,75%), comparativ cu valoarea de joi, respectiv 4,1089 de lei pentru moneda americană. Acesta este cel mai scăzut nivel din 11 ianuarie 2019.

Totodată, leul a câştigat teren şi în faţa francului elveţian, ajungând la o cotaţie de 4,4876 lei, cu 0,76 bani sub cuantumul din şedinţa anterioară (-0,16%), de 4,4952 pentru un franc.

Lira sterlină a urcat vineri cu 0,13%, la 5,3503 lei pe unitate, faţă de nivelul de 5,3435 lei pe unitate consemnat joi.