"În privinţa României, tendinţele macro globale pot avea efecte variate. Astfel, avem în vedere un scenariu de relativă stabilitate pe termen scurt a euro/leu - o reuşită a ultimelor luni, având în vedere multiplele presiuni generate de situaţia din planul sănătăţii publice, în ţară, dar şi la nivel european - cu unele riscuri de depreciere a leului în trimestrele următoare. Faţă de evaluările anterioare, tendinţa de redeschidere a economiilor importante din Europa şi planul de finanţare cu împrumuturi, dar mai ales fonduri nerambursabile induc o perspectivă uşor mai optimistă. Pe termen scurt până la mediu, totuşi, până la eliberarea şi utilizarea efectivă a fondurilor, dezechilibrul comercial şi o valoare mai redusă a transferurilor din partea celor care lucrează peste graniţe ar putea duce cursul peste 4,94, în imediata vecinătate a pragului simbolic. În raport cu dolarul american, în ipoteza unei întăriri a euro în raport cu dolarul american, şi având în vedere scenariul discutat pentru euro/leu, este posibilă o uşoară întărire în a doua jumătate a anului, în special începând din toamnă, cu toate că merită precizat faptul că nivelul de incertitudine este unul foarte ridicat", adaugă Claudiu Cazacu, într-un comunicat remis presei.

Potrivit XTB România, lira sterlină ar putea avea un traseu chiar mai volatil decât euro şi dolarul american, revizitând pe parcursul lunilor următoare atât minimele din martie (în jur de 5,18) cât şi vârful din aprilie (5,56). Analiştii XTB susţin că, faţă de nivelurile curente, apropiate de jumătatea intervalului descris, trepidaţiile ar putea creşte pe măsură ce sinuozităţile procesului de părăsire a Uniunii Europene de către britanici ar influenţa din nou cotaţiile GBP.

"Având în vedere perioada cu un nivel ridicat de tensiune şi de panică din pieţele financiare, investitorii s-au orientat către active de refugiu, care prezintă niveluri mai scăzute de risc. Printre acestea se numără titlurile de stat din SUA sau metalele preţioase care sunt denominate în dolar american. În plus, în aceste momente de nesiguranţă caracterul monedei americane de monedă de rezervă a început să îşi facă simţită prezenţa într-o manieră mai accentuată. Unul dintre principalele motive ar putea fi şi o serie de situaţii cu niveluri foarte scăzute de lichiditate în pieţe, care a dus la apariţia unor probleme sistematice. În acest context, principalele 'victime' ale dolarului au fost monedele emergente, printre care şi leul românesc. Având în vedere riscul suplimentar pe care îl prezintă investiţiile în lei, cotaţia dolar/leu a atins un maxim istoric pe 23 martie, la 4,5460. Totuşi, din acel moment leul a reuşit să se redreseze pe baza unor perspective mai optimiste legate de economia mondială", atrage atenţia, la rândul său, Radu Puiu, analist în cadrul casei de brokeraj XTB România.

Reprezentanţii casei de brokeraj susţin că, în afară de câteva excepţii, dolarul continuă să înregistreze performanţe pozitive în raport cu majoritatea monedelor importante comparativ cu nivelurile de la începutul anului, deşi majoritatea s-au redresat din zona minimelor. În acest sens, dolarul evoluează la o valoare cu aproximativ 4% mai ridicată în comparaţie cu pachetul ponderat al valutelor cuprinse în indicele valutar al pieţei emergente MSCI.

Potrivit analizei XTB, pandemia a creat un mediu extrem de volatil şi imprevizibil pe piaţa valutară până la jumătatea anului 2020. "Criza cauzată de coronavirus a avut un impact amplu şi rapid asupra economiei globale, forţând mâna autorităţilor să intervină cu stimulente ample de natură monetară şi fiscală. Volumele imense de masă monetară introduse în piaţă, de ordinul miilor de miliarde, au dus la evoluţii greu de prognozat şi la mişcări care păreau să ignore contextul de piaţă. Cu toate acestea, specialiştii XTB România, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi companie de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia, au analizat cu mare atenţie şi în detaliu evoluţia principalelor valute şi perechi valutare, inclusiv dolar, euro şi leu", arată realizatorii analizei.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Avem birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa. XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume incluzând FCA şi KNF.