"Primul dintre noile showroom-uri, care va fi deschis la inceputul lunii septembrie, va fi amplasat in centrul Constantei si va avea o suprafata de 300 de metri patrati, iar investitia se va ridica la 50-60.000 de euro", a spus Apostolescu.

Pentru cel de-al doilea nu a fost stabilit inca amplasamentul, a precizat directorul de marketing al eMAG.

In aprilie, compania a deschis o unitate la Timisoara, ajungand astfel la cinci showroom-uri. Celelalte patru sunt localizate in Bucuresti, Cluj, Iasi si Ploiesti.

Compania are ca obiectiv, pentru acest an, o cifra de afaceri de 100 de milioane euro, in crestere cu 56% fata de 2009, cand a avut afaceri de 64 milioane de euro.

eMAG a inregistrat in primul semestru o crestere a afacerilor de 64% fata de aceeasi perioada din 2009, la 41 milioane euro, datorita extinderii retelei de showroom-uri din tara, dezvoltarii portofoliului de produse si lansarii de noi servicii.

Actionarul majoritar al companiei este Asesoft Distribution.