Pomii arata dezolant. Nu mai au frunze, iar crengile sunt napadite de omizi. Ici, colo, mai rasare cate un fruct, infasurat intr-o panza groasa, tesuta de insecte. Prune, mere, caise, nu mai sunt nici de pofta.

Nici vita de vie nu scapa. Omizile sunt atat de multe incat, atunci cand este liniste, aproape ca se aud cum rontaie frunzele, se plang taranii din Prahova.

Si in judetul Constanta omizile au navalit peste tot, in curti, parcuri sau livezi. O simpla plimbare in Techirghiol se poate transforma intr-un adevarat cosmar. Pe langa disconfortul propriu zis sa nu uitam ca sunt si purtatoare de microbi.

Reprezentantii directiilor agricole din teritoriu au gasit un vinovat: criza financiara. Din pricina ei, bugetul pentru combaterea daunatorilor a fost redus drastic, asa ca-n multe localitati, nu au fost stropiti la timp cu insecticid copacii de pe marginea drumului, iar omizile au ajuns direct in gradinile oamenilor.

Ministerul Agriculturii nu a facut inca o evaluare a pagubelor provocate de omizi, dar taranii care au livezi cred ca mare parte din recolta a fost compromisa.