Fata de ianuarie, exporturile au crescut cu 4,9%, iar importurile cu 9,4%.

In primele doua luni, exporturile FOB au insumat 8,57 miliarde euro, cu 3,6% mai mari fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar importurile CIF au totalizat 9,13 miliarde euro, in crestere cu 3,3%.  Astfel, deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) in perioada analizata a fost de 563,3 milioane euro, mai mic cu 4,7 milioane euro decat cel inregistrat in primele doua luni din 2014. 

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (Intra-UE28) in ianuarie-februarie a fost de 6,35 miliarde euro la expedieri si de 7,1 miliarde euro la introduceri, reprezentand 74,1% din total exporturi si 77,7% din total importuri. 

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (Extra-UE28) in intervalul mentionat a fost de 2,22 miliarde euro la exporturi si de 2,03 miliarde euro la importuri, reprezentand 25,9% din total exporturi si 22,3% din total importuri 

Ponderi importante in structura exporturilor si importurilor sunt detinute de grupele de produse: masini si echipamente de transport (43,9% la export si 36,9% la import) si alte produse manufacturate (33,7% la export si respectiv 31,3% la import).