"Este foarte important să ştiţi în ce sectoare ale economiei au fost alocaţi mai mulţi bani în 2020 faţă de bugetul aprobat iniţial. Cele mai mari sume, peste un miliard de lei în plus fata de bugetul iniţial, au fost alocate astfel: Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a primit în plus 3,57 miliarde lei + Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj care a primit în plus 7,2 miliarde lei = 10,77 miliarde lei în plus în 2020 pentru susţinerea locurilor de muncă. Ministerul Sănătăţii a primit în plus 2,38 miliarde lei + Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate care a primit în plus 3,66 miliarde lei = 6,04 miliarde lei în plus pentru sănătatea românilor. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a primit în plus 3,24 miliarde lei", a scris Cîţu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Cîţu a subliniat că pentru investiţii a fost alocată în plus o sumă de 5,91 miliarde lei.

"După 7 luni deja investiţiile publice sunt la un nivel record = 20 miliarde lei. Cea mai mare sumă investită în economie în ultimii 10 ani în aceeaşi perioadă anului. Şi suntem într-o perioada de criza economică fără precedent, dar doar prin investiţii putem să evităm prăbuşirea economiei şi să ne asiguram că vom avea o revenire puternică în 2021. În plus doar la această rectificare bugetară am majorat plafonului de garanţii cu 14 miliarde de lei: majorarea plafonului Program IMMInvest cu 5 miliarde, de la 15 miliarde de lei la 20 miliarde de lei - cel mai de succes program destinat IMM-urilor implementat vreodată în România. HORECA este pe locul 2 în Bucureşti şi pe locul 4 la nivel naţional în ceea ce priveşte cererile pentru acest program, în special restaurante", arată ministrul Finanţelor.

El menţionează plafonul de garanţii pentru măsuri sprijin destinate companiilor mari prin Eximbank, de 4,7 miliarde de lei; plafonul de garanţii Tarom şi Blue Air de 0,8 miliarde de lei; plafonul de garanţii pentru Program IMM Leasing de 1,5 miliarde de lei; plafonul de garanţii Program IMM Factoring de un miliard de lei; plafonul de garanţii vouchere de vacanţă (susţinere directă pentru domeniul HoReCa, în plus faţă de scutirea de plată a impozitelor pentru 150 de zile în 2020 şi amânarea depunerii declaraţiilor pentru octombrie 2020) şi asigurare credit comercial de un miliard de lei.

"Revin cu şi mai multe detalii şi analize în zilele următoare. Oricum, toate aceste detalii se găsesc în documentele publicate pe site-ul MFP. Sunt informaţii publice. Aceasta este o precizare pentru socialiştii din Parlamentul României. Trebuie doar un minim efort să citiţi (ştiu, când nu eşti obişnuit cu cititul este un efort mare dar merită, vă promit) informaţii publice şi veţi avea toate răspunsurile", mai scrie Florin Cîţu.