Deficitul bugetar anticipat pentru anul în curs este estimat la 6,9% din PIB, iar creşterea Produsului Intern Brut, în termeni reali, la 3,3%. Pentru cursul de schimb, analiştii anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9825 lei pentru un euro.

În ceea ce priveşte indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, se preconizează o creştere până la 2,18% pe an faţă de 1,78% în prezent.

"Din luna aprilie a anului 2020, în cadrul sondajului au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naţionale, iar rezultatele pentru luna decembrie 2020 relevă durata impactului economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (peste 51%) anticipează că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este 6,9%; evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2021: valoarea medie a anticipaţiilor este +3,3% ", se arată într-un comunicat CFA România.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA Romania a crescut în luna decembrie 2020 faţă de luna anterioară cu 5,9 puncte până la valoarea de 50,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 11,1 puncte), evoluţia datorându-se ambelor componente ale acestuia.

"Semnificaţia evoluţiei divergente a indicatorului condiţiilor curente şi a indicatorului anticipaţiilor arată faptul că suntem încă în valul al doilea al crizei coronavirusului, cu toate implicaţiile economice care decurg din această situaţie. În acelaşi timp, se vede ieşirea din această criză, probabil undeva în a doua parte a anului 2021, odată cu distribuirea la scară largă a vaccinului împotriva acestui coronavirus", susţine Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (ianuarie 2022/ianuarie 2021) a înregistrat o valoare medie de 2,64%. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, peste 85% dintre participanţii la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9283, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 4,9825 lei pentru un euro.

Potrivit sursei citate, este de remarcat faptul că 56% din participanţii la sondaj consideră preţul proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluat.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA Romania, de aproape 10 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, CFA România are 230 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.