"Nu vorbesc despre o impozitare a Bisericii, doar în a sublinia mult mai bine şi mai clar rolul acesteia pe care îl are în societate vizavi de problemele cu caracter social. Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Nu le ia statul deloc, iar biserica de acei bani întreprinde activităţi cu caracter social pe care statul le menţionează şi anume: copii cu probleme, persoane cu dizabilităţi, oameni în vârstă", a declarat, sâmbătă, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la Antena 3, în care a fost întrebat dacă mai susţine impozitarea bisericii potrivit unor declaraţii făcute anul trecut în acest sens.

În ceea ce priveşte modul în care poate fi verificată Biserica dacă a derulat acele activităţi sociale, mai ales că în momentul de faţă biserica nu plăteşte impozit pe ceea ce vinde şi pe serviciile pe care le oferă populaţiei, Teodorovici a răspuns: "E posibil să se aplice o sumă forfetară".

"Repet. Asta a fost ideea. Discutăm împreună care sunt acele activităţi pe care statul ar putea să....(le impoziteze n.r.), dar suma respectivă nu o ia statul şi rămâne la nivelul bisericii, pentru că Biserica a demonstrat foarte clar că mult mai bine gestionează acest tip de probleme. Statul a dovedit că este corigent la acest capitol, de a avea grijă de probleme sociale, iar biserica a făcut asta foarte bine în ultimii ani. (...) Astfel de acţiuni, să spunem, opresc acel curent negativ împotriva Bisericii!", a subliniat ministrul Finanţelor .

Acesta a menţionat că MFP nu impozitează când are nevoie de bani "doar aşa, te apuci şi pui birul pe o ţară, indiferent că este biserică sau altceva". "Ideea aşa a fost: nu să impozităm, nu să punem birul pe nimeni, era o chestiune corectă faţă de cei trei, biserică, administraţie/guvern şi populaţie. Era o chestiune în care toată lumea avea de câştigat", a adăugat Teodorovici.

Întrebat cum ar putea primi un angajament din partea Bisericii Ortodoxe prin care să se ştie că banii pe care nu îi dă la Bugetul de stat se vor duce pe partea socială, şeful MFP a răspuns: "(...) Repet, este o evidenţiere a unor sume de bani cu destinaţie clară către zona socială de care statul din păcate nu ştie de ani de zile (...) va exista o discuţie informală cu Patriarhul. După slujba de duminică putem să discutăm".

Reacția BOR

"Propunerea domnului ministru al Finanţelor nu este una legată de o nouă impozitare a Bisericii. Este o falsă perspectivă preluată în presă a ceea ce domnia sa a comunicat. Domnul ministru s-a referit, cred, doar la o intensificare şi punctuală direcţionare a activităţilor social-filantropice a cultelor religioase din România, activitate menită să amelioreze constant disfuncţionalităţi sociale şi morale din organismul social românesc. Domnul ministru a apreciat implicarea Bisericii şi a spus că Biserica desfăşoară astfel de acţiuni filantropice mai bine decât statul", a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit Agerpres.

Acesta spune că, în realitate, ceea ce îşi doreşte ministrul Finanţelor se întâmplă deja.

''În realitate, ceea ce îşi doreşte domnul ministru se întâmplă însă deja într-un mod bine articulat. Patriarhia Română are aproape 800 de instituţii social-filantropice, de a căror activitate beneficiază mulţi români, în special copii şi bătrâni aflaţi în situaţii critice din multe puncte de vedere. În ultimii 10 ani, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 150 de milioane de euro pentru acţiuni sociale şi caritabile, iar anul trecut peste 24 de milioane de euro", a mai spus reprezentantul Patriarhiei.

În luna iunie 2017, Eugen Teodorovici susţinea impozitarea bisericii şi le cerea reprezentanţilor BOR să ajungă în secolul XXI.

"Biserica trebuie să înţeleagă şi să aleagă. Trăim în secolul XXI. Este nevoie de bani, de foarte mulţi bani. Sunt subiecte pe care biserica probabil nu le îndrăgeşte, dar trebuie să găsim un compromis. E o discuţie pe care am început-o în 2015 cu Patriarhul, nu într-un mod direct, dar am lăsat să se înţeleagă că undeva, cândva, într-un viitor foarte apropiat trebuie să discutăm despre acest subiect. Putem să găsim o formulă pe care şi Biserica să o accepte, şi populaţia să o primească foarte bine şi anume: trebuie să vedem care sunt acele activităţi cu caracter economic care pot fi impozitate", declara atunci Teodorovici.

După această declarație, Teodorovici a fost demis din funcția de consilier al premierului Mihai Tudose.