"Priorităţi. Prima, rectificarea bugetară şi a doua bugetul. Alte priorităţi nu există", a precizat ministrul în faţa sediului instituţiei.

Întrebat, însă, dacă bugetul pe anul în curs se va încheia pe un deficit de 3% din PIB, acesta a răspuns: "Asta nu ştiu, nu ştiu exact, trebuie să vedem ce se întâmplă acolo întâi şi apoi discutăm. Ţinta rămâne întotdeauna şi ambiţia noastră este să fim la 3% (deficit bugetar, n.r.) de aceea am vrut să preluăm cât mai repede acest mandat. Acum vedem ce este acolo. Ştiţi foarte bine că, după 9 luni, deficitul este 2,6%".

El a subliniat că important este deficitul bugetar calculat după metodologia ESA, acolo unde sunt probleme cu Comisia Europeană precizând, de asemenea, că pentru anul viitor o ţintă importantă este şi deficitul structural.

"3%. Ceea ce contează este deficitul pe ESA, pentru că acolo avem probleme cu Comisia Europeană, dar bineînţeles şi pe cash. Pentru anul viitor deficitul structural este o ţintă importantă pe care trebuie să lucrăm, pentru că avem recomandări de la CE de reducere şi le vom lua în considerare", a mai spus noul ministru al Finanţelor.

Florin Cîţu, a mai spus că va încerca să prezinte un proiect de buget până la jumătatea lunii decembrie.

"Proiectul de buget lăsat de Eugen Teodorovici este pentru 28 de ministere. Din fericire pentru România o să avem 16 ministere, deci va trebui să lucrăm la acel proiect de buget să vedem dacă mai merge. Eu nu cred că putem să pornim de la el. (...) 15 decembrie este ţinta de care încerc să mă ţin pentru a veni cu un proiect de buget. Este clar că trebuie să venim cu un buget în acest an, cât mai rapid. Depinde de ceea ce găsim acolo", a subliniat noul ministru al Finanţelor, la Digi24, potrivit Agerpres.

El a arătat, în context, că bugetul se va face pe legile în vigoare în acest moment.

"Vom veni şi cu acea declaraţie pe proprie răspundere prin care semnăm că ştim se spunem în buget şi se asumăm bugetul. Daţi-mi voie să văd situaţia actuală, săptămâna viitoare voi avea o conferinţă de presă în care prezentăm situaţia", a mai spus Cîţu.

Pe de altă parte, ministrul de resort a anunţat că reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) este una dintre priorităţi.

Fostul ministru al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat luni că va preda succesorului său un proiect de buget care să reflecte cu prioritate sumele necesare pentru majorarea veniturilor românilor, iar dacă acestea nu se vor regăsi atunci va depune amendamente.

"Voi preda noului ministru al Finanţelor Publice un proiect de buget despre care îmi doresc ca atunci când va ajunge în Parlament să reflecte cu prioritate sumele necesare pentru ca toate veniturile românilor (să se majoreze - n. r.), mă refer aici la salarii, la pensii, aşa cum legile astăzi în vigoare prevăd. De asemenea, sumele necesare dezvoltării comunităţilor locale, tot ce înseamnă facturi pentru proiectele guvernamentale, ştim foarte bine: PNDL 1, PNDL 2, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii şi orice altă investiţie la nivel central sau la nivel local. În caz contrar, în cazul în care aceste sume nu se vor regăsi în bugetul propus de Guvernul Orban, cu siguranţă că în Parlamentul României aceste amendament vor fi aduse bugetului pentru 2020, astfel încât ceea ce ne-am asumat pentru anii care urmează să se şi întâmple din punct de vedere economic", a spus Eugen Teodorovici, la conferinţa de bilanţ.

El a afirmat că deficitul bugetar în termeni ESA prognozat pentru anul 2020 este planificat a fi de 2,92% din PIB, în 2021 de 2,99%, iar în 2022 de 2,74%.

"Noi am anticipat şi am inclus, să spunem aşa, toate sumele necesare creşterii sau asigurării creşterilor pe care legile privind pensiile şi salariile românilor să fie asigurate. Aceste plafoane includ şi aceste cheltuieli", a subliniat Teodorovici.

În ceea ce priveşte estimarea veniturilor bugetare pentru perioada 2020 - 2022, ministrul demis al Finanţelor a susţinut că s-au avut în vedere măsurile fiscal-bugetare aprobate, precum şi majorarea accizei la tutun, menţionând că aceasta este o obligaţie a României, în caz contrar putându-se declanşa infringementul.

Eugen Teodorovici a menţionat că viitorul ministru de Finanţe are timp până la finalul anului să ia măsurile necesare pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar, de 3% din PIB.

Întrebat dacă majorarea pensiilor şi salariilor ar putea aduce un dezechilibru bugetar, Eugen Teodorovici a răspuns că "dacă ceva rău se va întâmpla în economie va fi din cauza incompetenţei pe care oamenii din funcţii publice o vor dovedi.”