Potrivit unui comunicat al companiei, capacitatea de laminare a grupului va depăşi 18 milioane de tone şi va acoperi o gamă largă de produse din oţel.

"Aceasta este cea mai mare tranzacţie într-o singură tranşă realizată de GFG, în urma căreia Alianţa ajunge la un număr de aproximativ 30.000 de angajaţi în 30 de ţări", se arată în documentul citat.

Cele şapte unităţi, care au devenit parte din Liberty, deţin în total un număr de 14.000 de angajaţi şi includ cele mai importante fabrici de oţel din Ostrava în Republica Cehă şi Galaţi în România, precum şi laminoarele de la Skopje (Macedonia de Nord), Piombino (Italia), Dudelange (Luxemburg) şi două fabrici în apropiere de Liege în Belgia. Centrele de servicii se află în Franţa şi Italia.

Potrivit comunicatului, aceste unităţi, cu o capacitate totală de laminare de peste 10 milioane de tone pe an, furnizează oţel pentru mai multe industrii cheie din Europa, printre care: sectorul de construcţii şi al produselor de infrastructură, industria automobilelor, industria aerospaţială, de energie, de echipamente industriale, de produse de consum şi de materiale de construcţii.

Liberty Steel îşi propune ca în următorii trei ani să crească cu aproximativ 50% vânzările cu ajutorul acestor unităţi de producţie.

"După anunţul făcut astăzi (luni, n.r.), urmează o evaluare 100 de zile, timp în care Liberty Steel, în colaborare cu managementul local, sindicatele, clienţii şi furnizorii, va finaliza o analiză cuprinzătoare a fabricilor, pentru a explora oportunităţile de investiţii şi a dezvolta planuri detaliate ca să stimuleze competitivitatea, să extindă gama de produse şi să susţină creşterea vânzărilor. Pe termen mediu, Liberty va lua în calcul oportunitatea de a produce oţeluri de o calitate superioară cu un profil de producţie mai flexibil. Ca parte a unei coaliţii globale de companii industriale, aceste unităţi de producţie se alătură strategiei Greensteel implementată de Liberty Steel şi GFG, pentru a crea o afacere sustenabilă din punct de vedere economic şi de mediu, bazată pe metode de producţie cu emisii scăzute de carbon", se mai arată în comunicat.

Preşedintele executiv al GFG, Sanjeev Gupta, a declarat că fabricile vor juca un rol cheie în strategia globală a grupului de a crea un business sustenabil în industria oţelului.

"Acesta este un pas foarte important pentru noi şi un reper în evoluţia GFG. Suntem extrem de mândri să primim în familia GFG o echipă solidă, înalt calificată şi dedicată. Aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a crea un viitor promiţător şi sustenabil pentru industria noastră. Aceste fabrici vor juca un rol cheie în strategia noastră globală de a crea un business sustenabil în industria oţelului, cu un lanţ valoric integrat, de la materie brută la produse finite de înaltă calitate, distribuite în pieţe competitive", a precizat Sanjeev Gupta.

La rândul său, Jon Bolton, directorul departamentului de dezvoltare globală al Liberty Steel a adăugat că aceste fabrici au o poziţionare strategică şi operaţiuni eficiente cu structuri de costuri competitive.

"Intenţionăm să capitalizăm pe aceste baze prin investiţii strategice, schimbări în profilul de producţie şi colaborări cu grupul nostru global", a spus Bolton.

Liberty Steel este parte a Alianţei GFG, un grup global care activează în domenii precum energie, minerit, metale, inginerie, logistică şi servicii financiare, cu sediul central în Londra şi birouri în Dubai, Hong Kong, Singapore, Sydney, Paris şi New York şi prezenţă în aproape 30 de ţări din întreaga lume. GFG Alliance are aproximativ 30.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri ce depăşeşte 20 miliarde de dolari.