"În cursul zilei de ieri a venit această aprobare. Suntem pregătiţi ca începând cu data de 1 septembrie să lansăm oficial apelul de proiecte care este dedicat de această dată Ministerului Economiei. Din 15 septembrie cred eu că firmele pot să depună deja aplicaţiile de finanţare pentru accesarea miliardului de euro pe care l-am promis", a spus Boloş joi seara, potrivit Agerpres.

El a menţionat că aplicaţiile vor fi depuse, dar şi evaluate online.

"Aplicaţia este gândită doar online. Inclusiv partea de evaluare este gândită on-line. Împreună cu Ministerul Economiei s-a lucrat la această aplicaţie şi este gândită astfel încât să fie redusă la minimum partea de birocraţie aferentă depunerii de proiecte", a adăugat Boloş.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a precizat că aplicaţia va fi gestionată de Ministerul Economiei.

"Chiar astăzi, înainte de a intra în şedinţa de guvern, am avut o nouă discuţie cu directorul STS. Mi-a dat acces inclusiv la aplicaţie, să facem nişte teste, să o şi vedem. Mai avem nişte mici bucătării, pe care le vom rezolva în zilele următoare. Aplicaţia este testată, este verificată şi la securitate. Nu vom avea probleme cu aplicaţia în momentul în care îi vom da drumul", a spus el.

Comisia Europeană a anunţat joi că a aprobat schema de ajutor de stat în valoare de 4,521 miliarde de lei (935 milioane de euro) introdusă de România pentru a susţine companiile afectate de pandemia de coronavirus, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Acest suport va lua forma unor granturi directe pentru capital de lucru şi investiţii productive şi va fi cofinanţat de Fondul European de Dezvoltare Regională.

Măsura va fi accesibilă IMM-urilor active în anumite sectoare şi unor mari companii care au legături cu IMM-urile eligibile, care au fost afectate negativ de pandemia de coronavirus. Obiectivul măsurii este să furnizeze lichiditate pentru aceste companii, ceea ce le permite să îşi continue activităţile, să demareze investiţii şi să menţină locurile de muncă.

La începutul lunii aprilie, Guvernul de la Bucureşti a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM Invest România.

Ministerul Finanţelor Publice a precizat atunci că va acoperi prin granturi 100% din dobânzile, comisioanele de administrare şi risc pentru liniile de credit/capital de lucru, precum şi pentru creditele de investiţii.