Potrivit unui comunicat remis presei, compania lucrează la capacitate maximă de la începutul pandemiei şi depune eforturi continue pentru a se asigura că produsele Napolact ajung pe mesele românilor, mai ales în contextul dificil al pandemiei COVID-19.

"Pe fondul pandemiei, cererea de produse este într-o creştere accentuată şi ne aşteptăm ca această situaţie să continue. Colegii noştri din fabricile de la Cluj şi Mureş, precum şi cei din depozite, muncesc într-un ritm susţinut pentru a se asigura că produsele noastre ajung în magazine şi pe masa tuturor românilor. Căutăm în aceste zile să extindem echipele din ambele fabrici pentru a răspunde nevoilor din piaţă, deşi costurile de gestionare a măsurilor impuse de criză sunt foarte mari", a declarat Ferenc Szecsko, managing director FrieslandCampina România.

Pe de altă parte, FrieslandCampina România sprijină şi efortul asociaţiilor, ONG-urilor şi spitalelor în lupta cu COVID 19. În ultimele săptămâni a venit în ajutorul persoanelor care au în aceste zile cea mai mare nevoie de sprijin.

Astfel, a donat peste şase tone de produse lactate Napolact către asociaţii din Cluj şi Mureş, printre care Spitalul de Boli Infecţioase Cluj şi Centrul pentru Vârstnici din Târgu Mureş. În Bucureşti, Napolact a livrat produse lactate către spitalele care reprezintă linia întâi în combaterea COVID 19: Spitalul Victor Babeş, Spitalul Balş, Spitalul Cantacuzino, Spitalul Bagdasar, Spitalul Colţea.

"Situaţia fără precedent în care ne aflăm îi solicită pe toţi care pot ajuta în aceste zile. Misiunea Napolact este să aducem produse sănătoase şi gustoase tuturor românilor, iar acum, ca niciodată, trăim fiecare zi cu această misiune în suflet", spune Ferenc Szecsko, managing director FrieslandCampina România.

FrieslandCampina România face parte din compania olandeză Royal FrieslandCampina, organizaţie aflată în topul celor mai mari producători mondiali de lactate.

FrieslandCampina este prezentă pe piaţa din România cu brandurile Napolact, Frico, Milli, Oke şi Dots şi oferă o gamă largă de produse: lapte de consum, iaurt, brânză, unt şi gustări pe bază de lapte.