Iniţial, compania anunţa că evenimentul va avea loc în jurul datei de 14 februarie.

Preţul de ofertă pentru cele 9,8 milioane de acţiuni Purcari lansate în cadrul ofertei publice iniţiale secundare a fost stabilit la 19 lei/acţiune, cu 9 lei sub preţul maxim, iar acţionarii au obţinut 182 milioane lei.

Oferta publică iniţială a Purcari Wineries a fost suprasubscrisă de peste patru ori, în ceea ce priveşte investitorii de retail, ultima zi de subscriere fiind joi, 8 februarie, potrivit unor brokeri din piaţă.

Investitorii de retail au avut alocată doar 10% din ofertă, respectiv 980.000 de acţiuni, iar subscrierea a depăşit 4 milioane de acţiuni.

Acţionarii Purcari Wineries sperau să obţină 265,9 milioane de lei din listarea a 49% din acţiunile companiei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), reiese din prospectul publicat pe site-ul operatorului pieţei de capital româneşti.

Producătorul de vin anunţa, pe 15 ianuarie, că intenţionează să se listeze la Bursa de Valori Bucureşti, în primul trimestru din acest an, printr-o Ofertă Publică Iniţială de cel mult 49% din acţiunile existente.

''Purcari intenţionează să solicite admiterea acţiunilor sale la tranzacţionare în Categoria Acţiuni Internaţionale, pe Piaţa Spot Reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti. Oferta va consta dintr-un număr de până la 9.800.000 de acţiuni oferite existente, reprezentând până la 49% din numărul total de acţiuni existente ale societăţii'', se arată într-un document publicat pe site-ul companiei.

Potrivit acestuia, societatea nu îşi va majora capitalul social în cadrul ofertei publice şi nu va primi niciun fel de fonduri rezultate din ofertă.

Compania intenţionează să adopte o politică de dividende progresivă. Pentru anii următori, presupunând absenţa unor condiţii de piaţă excepţionale sau a unor nevoi semnificative de finanţare, Consiliul de Administraţie intenţionează să recomande Adunării Generale a Acţionarilor distribuţia de dividende reprezentând 50% din profitul distribuibil anual, în condiţiile legislaţiei aplicabile.

''Compania operează peste 1.000 de hectare de podgorie şi patru platforme de producţie în România şi Moldova. Purcari deţine două dintre primele cinci branduri premium din România, având o cotă totală în acest segment de 26%. Pe fondul creşterii robuste a consumului în ECE şi în special în România, Purcari a înregistrat o rată medie de creştere a veniturilor de 34% în perioada 2014 - 2016, cu rate medii anuale de creştere de 55% în România, 49% în Polonia, 44% în Moldova, 15% în Cehia şi Slovacia. Nivelul ridicat al creşterii s-a menţinut în primele 9 luni ale anului 2017, în care compania a crescut cu 35% pe an, creşterea în România accelerând la 69% faţă de aceeaşi perioadă din 2016'', se arată în document.

Potrivit acestuia, marja EBITDA pe primele 9 luni 2017 a fost de 33%, în timp ce marja de profit net a urcat la 23%, crescând cu 29%, respectiv 55%, faţă de aceeaşi perioadă din 2016.