"Ieri am avut discuţii cu administratorul special de la ELCEN şi vreau să vă zic că Electrocentrale Bucureşti - ELCEN - va ieşi din insolvenţă. Am găsit soluţia, se fac deja în momentul de faţă, împreună cu ANAF, pe ordonanţa 69, compensările în aşa fel încât penalităţile la bugetul de stat să fie tăiate şi ELCEN-ul în foarte scurt timp va ieşi din insolvenţă”, a declarat Virgil Popescu, potrivit News.ro.

El a precizat că, după ieşirea din insolvenţă, ELCEN va putea accesa fonduri pentru a începe retehnologizările.

"Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Elcenul poate să acceseze fonduri şi poate să înceapă acele retehnologizări. Iată că împreună cu Primăria Bucureşti, pentru că este vorba de Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei, Primăria Bucureşti, s-a găsit dacă se vrea, dacă există voinţă, s-a găsit această soluţie în aşa fel încât printr-o compensare largă cu Ministerul de Finanţe şi ANAF să se poate folosi Ordonanţa 69 de stingere a debitelor şi de tăiere a penalităţilor şi Elcen va deveni o companie viabilă, scoasă din insolvenţă care va putea să meargă mai departe”, a anunţat ministrul Economiei.