Actul normativ aprobat de Executiv prevede, printre altele, prelungirea scutirii de obligaţia plăţii impozitului specific pentru anumite domenii economice, extinderea acordării de bonificaţii pentru plata impozitului pe profit şi a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi prelungirea suspendării calculului de dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Potrivit sursei citate, măsurile vor avea efecte pozitive orizontale pe circuitele economico-financiare şi asupra furnizorilor direcţi şi indirecţi.

În ceea ce priveşte prorogarea unor termene, experţii MFP arată că reluarea activităţii de către mediul de afaceri presupune existenţa unor disponibilităţi băneşti şi, în condiţiile în care mediul economic se relansează etapizat, este necesar să fie menţinute lichidităţile financiare.

Astfel, Guvernul a aprobat propunerile ministerului de resort pentru prelungirea aplicării unor măsuri fiscale până la data de 25 octombrie 2020.

Astfel, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, pentru obligaţiile fiscale care au devenit scadente după data de 21 martie 2020, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare, măsurile referitoare la suspendarea executării silite, reducerea semnificativă a perioadei de soluţionare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de rambursare, suspendarea termenului de prescriere, suspendarea condiţiilor de menţinere a eşalonărilor la plată.

De asemenea, pe perioada stării de urgenţă, contribuabilii plătitori de impozit specific, reglementat de Legea nr.170 /2016, au beneficiat de scutire de la plata impozitului. Având în vedere restricţiile legate de desfăşurarea activităţii aplicabile în continuare anumitor domenii, s-a impus prelungirea aplicării măsurilor de reducere a sarcinii fiscale pentru acest sector de activitate, prin acordarea unei scutiri de impozit aferent unei perioade din anul 2020.

"Întrucât impozitul specific este un impozit anual, iar declararea şi plata acestuia se efectuează semestrial, în tranşe egale, a fost adoptată scutirea de la plata impozitului specific, în anul fiscal 2020, pentru o perioadă de 90 zile. Concomitent s-a prevăzut şi mecanismul de recalculare a impozitului specific datorat, în sensul scăderii acestei perioade din totalul de 365 zile ale anului fiscal. Această scutire de impozit va fi aplicabilă de către toţi contribuabilii care se află sub incidenţa Legii nr.170 /2016 privind impozitul specific unor activităţi, întrucât nu sunt reglementate condiţii specifice de acordare. Impozitul astfel recalculat va fi împărţit în două plăţi semestriale egale, prima plată urmând a fi efectuată până la 25 iulie 2020", notează sursa citată.

Totodată, pentru contribuabilii care, în anul 2020, aplică prevederile din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, deoarece impozitul specific se determină la nivelul unui an calendaristic, mecanismul de calcul al acestuia impune cumularea numărului de zile în care nu s-a desfăşurat activitate în perioada stării de urgenţă cu cele 90 de zile stabilite în şedinţa de Guvern de marţi, totalul acestora urmând să se scadă din cele 365 zile ale anului fiscal.

Pe domeniul TVA, Guvernul a adoptat o serie de măsuri, cum ar fi scutiri pentru livrările şi achiziţiile intracomunitare de măşti de protecţie individuale şi ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, până la data de 31 iulie 2020, doar în măsura în care se încadrează în prevederile Deciziei (UE) 2020/491 a Comisiei din 3 aprilie 2020 privind scutirea de taxe la import şi exonerarea de TVA la importuri, acordate pentru mărfurile necesare pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 în cursul anului 2020.

"Având în vedere participarea României la dezvoltarea unei rezerve europene de capacităţi medicale, de echipamente medicale de terapie intensivă şi de echipamente individuale de protecţie, destinate combaterii ameninţărilor transfrontaliere grave pentru sănătate şi faptul că taxa pe valoarea adăugată nu reprezintă un cost eligibil în cadrul acordului de grant încheiat în acest sens cu Comisia Europeană, s-a impus introducerea cu celeritate a unei scutiri temporare de TVA pentru livrările, importurile şi achiziţiile intracomunitare de măşti de protecţie individuale şi ventilatoare medicale pentru terapie intensivă, necesare pentru constituirea rescEU - rezerva de capacităţi a Uniunii Europene", subliniază MFP.

Măsura este limitată în timp până la 1 octombrie 2020, respectiv pe durata participării României la acest proiect.

Au fost luate, totodată, şi măsuri privind bonificaţii la plata impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2020, pentru plata impozitului pe profit şi a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020, s-a instituit un sistem de bonificaţii.

În procesul de dezbatere parlamentară privind legea de aprobare, respectiv Legea nr.54/2020, a fost admis un amendament prin care se reglementează ca bonificaţiile pentru plata impozitului pe profit şi a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor să se acorde şi pentru trimestrele II şi III, la termenele de plată 25 iulie 2020 şi 25 octombrie 2020.

Deşi prevederea adoptată stabileşte faptul că atât contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cât şi contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor beneficiază de bonificaţie, pentru calculul acesteia lipseşte referinţa la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, creându-se premisele unei interpretări în aplicarea bonificaţiei, întrucât aceasta se scade pentru microîntreprinderi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat, şi nu din impozitul pe profit datorat, aşa cum este reglementat în prezent.

În plus, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit care au optat pentru anul fiscal modificat sau cei care plătesc concomitent impozit specific şi impozit pe profit nu sunt reglementări specifice.

Actul normativ prevede extinderea regulilor şi pentru aceste categorii de contribuabili în sensul aplicării bonificaţiilor pentru achitarea impozitului pe profit datorat/plăţii anticipate, pentru trimestrele II şi III, respectiv pentru perioada 26 iunie - 25 septembrie, inclusiv, şi perioada 26 septembrie - 25 decembrie, inclusiv, din anul 2020, după caz.