Profitul din primul trimestru a scazut cu 4,2%, dar a fost totusi sustinut de vanzarea unor active in valoare de 1,1 miliarde de dolari, relateaza Bloomberg. Veniturile au coborat cu 1,5%, la 106,77 miliarde de dolari, de la 108,35 miliarde de dolari in urma cu un an.

Presedintele si directorul executiv al Exxon, Rex Tillerson, coordoneaza proiecte de petrol si gaze din Canada si pana in Papua Noua Guineea, care de anul viitor ar trebui sa contribuie la cresterea productiei, potrivit companiei.

In Rusia, care anul trecut a fost cel mai mare furnizor de titei la nivel mondial, Exxon desfasoara cel mai mare proiect al sau de exploare a hidrocarburi din afara SUA, in parteneriat cu Rosneft.

Exxon a alocat pentru acest an 39,8 miliarde de dolari pentru investitii, inclusiv in proiectul din Marea Kara, in nordul Rusiei, in cadrul unui parteneriat semnat cu compania rusa de stat Rosneft, in 2011.

Deocamdata, sanctiunile internationale impuse unui grup de persoane si companii din Rusia, inclusiv directorului general al Rosneft Igor Secin, ca reactie la implicarea autoritatilor de la Moscova in evenimentele din Ucraina, nu au descurajat Exxon si alti producatori straini de energie sa investeasca in sectorul petrolier al Rusiei.

Totusi, presedintele Vladimir Putin a avertizat marti ca riscurile la adresa proiectelor acestor companii au crescut.
Companiile americane pot face inca afaceri cu Rosneft, a declarat, luni, un oficial al Trezoreriei SUA.

Proiectul de explorare cu Exxon este cel mai important dintre colaborarile Rosneft cu parteneri straini, printre care Statoil din Norvegia si ENI din Italia.

Pentru seful Exxon, rezervele mari de petrol si gaze ale Rusiei sunt esentiale pentru planurile sale de crestere a productiei grupului american.

Productia de hidrocarburi a Exxon a scazut cu 5,6%, fiind in declin in 10 din ultimele 11 trimestre, iar profitul net inregistreaza cea mai lunga perioada descendenta dupa criza financiara din 2008-2009.