În topul celor mai bine vândute modele luna trecută se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Volkswagen Polo, Vauxhall Corsa şi Nissan Qashqai, potrivit Agerpres.

În iulie, Dacia a vândut 1.366 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 6,44% faţă de perioada similară din 2017, când a înmatriculat 1.460 unităţi.

"Vremea însorită din iulie, combinată cu ofertele atractive ale dealerilor la vânzarea noilor modele au ajutat ca showroom-urile să fie destul de aglomerate luna trecută", a afirmat şeful SMMT, Mike Hawes.

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 5,5% în perioada ianuarie-iulie 2018, la 1,47 milioane de unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Nissan Qashqai, Ford Focus şi Vauxhall Corsa.

În primele şapte luni din acest an, Dacia a vândut pe piaţa britanică 14.983 vehicule, în scădere cu 5,45% faţă de perioada similară din 2017, când a înmatriculat 15.847 de unităţi.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.