Producătorul american de vehicule electrice va începe cu operaţiunile de vânzări, apoi ar putea analiza activităţi de asamblare şi producţie, în funcţie de evoluţia livrărilor, a explicat oficialul indian.

Reprezentanţii Tesla şi ai Ministerului indian al Transporturilor nu au putut fi contactaţi imediat de Reuters pentru comentarii.

Duminică, publicaţia indiană Economic Times anunţa că primul model lansat în statul asiatic va fi Model 3, cel mai ieftin dintre vehiculele Tesla, cu preţuri care încep de la peste 74.739 dolari. Rezervările vor începe în ianuarie, a precizat Economic Times, potrivit Agerpres.

Şi directorul general al Tesla, Elon Musk, a indicat în octombrie că producătorul american de vehicule electrice ar putea intra pe piaţa indiană anul viitor.

"Anul viitor cu siguranţă", a scris Musk pe Twitter, ca replică la o postare cu fotografia unui tricou cu mesajul: "India vrea Tesla". "Mulţumesc că ne aşteptaţi", a spus şeful Tesla.

Intrarea Tesla ar putea veni într-un moment în care premierul indian Narendra Modi promovează folosirea şi producerea de vehicule electrice.

Sectorul auto din India, afectat deja de încetinirea cererii de anul trecut, a fost lovit şi de efectele pandemiei de coronavirus (Covid-19), iar producătorii auto caută să obţină sprijin guvernamental pentru a stimula vânzările.