Modelele expuse sunt Logan MCV, Lodgy Stepway, Sandero, Sandero Stepway şi Duster, ultimul inclusiv în versiunea echipată cu noul motor pe benzină 1.3 TCe, prezentat în premieră la Paris.

Standul Dacia, care are aspectul unui amfiteatru universitar, a devenit unul dintre punctele de atracţie pentru mulţi jurnalişti, în cele două zile în care la Salonul Auto de la Paris este permis doar accesul presei.

"Este un nou concept de stand, pe care l-am lansat în premieră în 2017, la Frankfurt (Salonul Auto de la Frankfurt - n.r.), cu ocazia lansării noului Duster. Am schimbat prezentarea vizuală a standului pentru a arăta cum a evoluat marca. Este un stand mai primitor, cu gradene din lemn, diferit de ce au ceilalţi, care dă posibilitatea vizitatorilor să vizioneze dintr-un unghi diferit ceea ce expunem", a declarat Frédéric Favre, manager Global Motor Show în cadrul Grupului Renault.

El a explicat că au fost folosite materiale noi, în special lemnul, care dau senzaţia de căldură, dar nu au fost ignorate nici elementele de modernitate, printre care şi un ecran gigantic pe care sunt prezentate modelele Dacia.

"Toate aceste elemente au însoţit evoluţia mărcii. În plus, am amplasat elementul de noutate (noul Duster - n.r.) la înălţime, în partea superioară a ansamblului, pentru a fi văzut de la distanţă", a precizat Frédéric Favre.

Spaţiile destinate primirii invitaţilor, găzduirii meselor rotunde şi interviurilor, dar şi spaţiile tehnice, au fost amplasate sub construcţia în formă de amfiteatru, economisindu-se, astfel, foarte mult spaţiu.

Principala noutate prezentată de Dacia la Salonul Auto de la Paris este noul motor pe benzină 1.3 TCe, disponibil pe modelul Duster.

"Acest propulsor dispune de un bloc motor din aluminiu, care beneficiază de noua tehnologie pentru tratamentul de suprafaţă al interiorului cilindrilor, intitulată 'Bore Spray Coating'. Aceasta permite un control mai eficient al temperaturii, având ca rezultat o creştere a performanţelor si un confort sporit în utilizare. Pentru a reduce emisiile de particule, noile motoare pe benzină cu injecţie directă integrează de acum un filtru de particule (FAP)", se arată în prezentarea oficială a noului motor.

Propulsorul este disponibil în două variante de putere, de 130 CP (96 kW) la 5000 rpm şi un cuplu maxim de 240 Nm la 1500 t/min, cu 5 CP mai mult faţă de generaţia precedentă, respectiv 150 CP (110kW) la 5250 rpm si un cuplu maxim de 250 Nm la 1600t/min, cu 25 CP mai mult faţă de generaţia precedentă.

Noile motoare pe benzină vor fi disponibile pentru început pe modelul Duster 4x2, iar de la jumătatea anului 2019 şi pe versiunile 4x4.

Salonul Auto de la Paris şi-a deschis porţile, marţi, pentru reprezentanţii presei, care pot vizita, timp de două zile, standurile producătorilor prezenţi la evenimentul organizat în capitala Franţei. Expoziţia va fi deschisă publicului din 4 până pe 14 octombrie.