Jumatatea goala a paharului este ca piata auto de la noi este foarte jos, dupa ce vanzarile s-au prabusit la o cincime, fata de valoarea dinaintea crizei.

Noi si grecii avem cea mai mare crestere a inmatricularilor : un salt de peste 40% in luna mai fata de aceeasi perioada a anului trecut. Asta in timp ce in Italia vanzarile sunt in scadere, iar in Germania si Franta, stagneaza.

Sa nu ne imbatam insa cu apa rece. Cresterea este mare pentru ca am ajuns foarte jos. Din 2007, piata auto din Romania s-a tot prabusit de la 315.000 de masini pe an, la 60.000 anul trecut.

O scadere de aproape 80% in 7 ani, depasita doar de cea din Grecia. In aceeasi perioada, pietele auto din Franta sau Germania au scazut cu mai putin de 15%, iar Danemarca si Austria, de exemplu, au crescut usor.

Si Asociatia Producatorilor Auto din Romania spune ca vanzarile au crescut in mai pentru a 11-a luna consecutiv, la peste 8.000 de masini. Daca tendinta se pastreaza, atunci 2014 va fi primul an de crestere de dupa 2007. Cele mai vandute au fost Dacia, cu aproape 10.000 de masini de la inceputul anului, Volkswaken, Skoda, Renault si Ford.

Dacia are performante chiar mai bune in restul Europei. In primele 5 luni s-au inmatriculat in toata Uniunea 155.000 de Dacii, cu 37% mai multe decat in anul precedent. Cresterea este mai mare decat a celor de la Mazda, Skoda, Suzuki sau SEAT.

Romania a fost in aprilie una dintre putinele tari cu scadere a vanzarilor. Piata auto din UE a crescut cu 4,5%, la 1,09 milioane de masini, mai fiind a noua luna cu evolutie pozitiva.

Italia este singura dintre marile piete europene pe scadere in luna mai, de 3,8%. Toate celelalte piete mari au contribuit la expansiunea vanzarilor in UE, cu un avans de 0,3% in Franta, de 5,2% in Germania, 7,7% in Marea Britanie si de 16,9% in Spania.

Vanzarile de masini au crescut in Romania in primele cinci luni cu 18%, la 24.278 unitati, in timp ce piata UE a urcat cu 6,9%, la 5,43 milioane.

In primele cinci luni ale anului, toate marile piete auto europene au inregistrat crestere, cu 3% in Franta, 3,2% in Italia, 3,4% in Germania, 11,6% in Marea Britanie si 16,3% in Spania.

In randul marcilor, Dacia a consemnat un avans al inmatricularilor de 25%, la 30.848 unitati. Doar trei marci au avut crestere mai puternica. Astfel, vanzarile Jeep s-au dublat la 2.967 de masini, cele ale Mitsubishi au crescut cu 38,3%, la 7.625 de autoturisme, iar cele ale Lexus cu 36,6%, la 2.126 unitati.

Vanzarile marcii Renault a grupului francez cu acelasi nume, care detine si Dacia, au crescut cu 16,2%, la 70.486 unitati.

Marca Renault a avansat in acest interval cu 12,3%, la 358.562 unitati.