Prin intermediul a două comunicări separate făcute prin intermediul canalelor interne, obţinute marţi de Reuters, cele două grupuri şi-au anunţat angajaţii că peste 50 de persoane sunt implicate în acest proces.

FCA şi PSA negociază finalizarea unei fuziuni care ar crea al patrulea mare producător auto din lume.

Potrivit documentelor, au fost formate nouă grupuri de lucru, conduse de directorul financiar şi şeful dezvoltării afacerilor la nivel global al FCA, David Ostermann, şi de vicepreşedintele executiv pentru programe şi strategie al PSA, Olivier Bourges.

Preşedintele FCA, John Elkann, a declarat săptămâna trecută că nu este îngrijorat de procesul şocant intentat de General Motors împotriva FCA şi că este optimist că va fi încheiat un acord de fuziune cu PSA până la sfârşitul acestui an.

FCA este acuzat de General Motors că a mituit lideri sindicali în negocierea contractelor de muncă, provocând grupului costuri semnificative.

Săptămâna trecută, preşedintele Fiat Chrysler Automobiles (FCA), John Elkann, s-a declarat încrezător că producătorul auto italo-american va finaliza fuziunea cu grupul francez PSA anul acesta şi a dezminţit temerile privind litigiul judiciar lansat de rivala General Motors (GM).

Grupul PSA deţine brandurile Peugeot, Citroen şi Opel.

"Judecând după cum lucrează echipele de la FCA şi PSA, sunt încrezător să declar că un memorandum cu caracter juridic obligatoriu va fi semnat până la finalul anului", le-a spus Elkann jurnaliştilor, la Torino.

Grupul nu este îngrijorat de acţiunea în justiţie anunţată de General Motors, care acuză Fiat Chrysler că o perioadă îndelungată a dat mită oficialilor sindicatului United Auto Workers (UAW), şi consideră că acuzaţiile sunt neîntemeiate, a afirmat preşedintele Fiat Chrysler.

Cei doi producători auto au ca obiectiv reduceri anuale de costuri de 3,7 miliarde de euro (4,09 miliarde de dolari) în urma planificatei fuziuni anunţate la finalul lunii octombrie. Entitatea combinată, cu o capitalizare bursieră de aproximativ 50 de miliarde de dolari, va avea vânzări anuale de aproape nouă milioane de vehicule, fiind al patrulea producător auto global, după Volkswagen, alianţa Renault - Nissan - Mitsubishi şi Toyota.

În comunicatul oficial al Fiat Chrysler şi PSA se arată că "firmele au ajuns la un acord pentru a negocia o combinare deplină a respectivelor entităţi printr-o fuziune între egali".

Preşedintele FCA, John Elkann, şi directorul general al PSA, Carlos Tavares, îşi vor menţine poziţiile în entitatea combinată, care va fi înregistrată în Olanda, va fi listată la bursele din Paris, New York şi Milano şi va avea sedii în Franţa, Italia şi SUA.