Obiectivul noului preşedinte al Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, este crearea unei Europe neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei până în 2050, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Copenhaga susţine că pentru îndeplinirea acestei ţinte sectorul transporturilor trebuie să-şi reducă emisiile, fiind singurul sector unde în prezent cresc emisiile.

UE vrea reducerea emisiilor de carbon cu 40% la nivelul blocului comunitar până în 2030 în timp ce Comisia Europeană intenţionează să le reducă la zero până în 2050 pentru a ajuta la stoparea încălzirii globale.

"Trebuie să recunoaştem că e momentul să ne grăbim", a declarat ministrul danez al Energiei şi Climei, Dan Jorgensen, pentru Reuters.

Citește și: Lista orașelor lumii care vor să interzică mașinile. Cele mai multe sunt în Europa

În octombrie 2018, Danemarca a anunţat că va interzice vânzarea maşinilor noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină până în 2030, dar apoi a renunţat la idee deoarece ar fi încălcat reglementările UE.

Propunând statelor membre să interzică vânzarea vehiculelor pe motorină sau pe benzină vor creşte presiunile asupra Comisiei Europene pentru a propune o retragere completă în următoarele decenii a maşinilor care folosesc combustibili fosili în blocul comunitar, a explicat Jorgensen.

Dacă nu se ajunge la un acord pe acest subiect la nivelul UE, ar fi bine dacă măcar statelor individuale li se permite să implementeze o astfel de măsură a adăugat ministrul danez al Energiei şi Climei.

"Planul A ar fi să interzicem vânzarea maşinilor noi echipate cu motoare diesel sau pe benzină la nivel european", a declarat Jorgensen.

Citește și: Scandalul Dieselgate a dărâmat imperiul Volkswagen. Anunțul făcut de directorul general despre viitorul grupului german

Lituania, Letonia, Slovenia, Bulgaria şi alte state membre UE au sugerat că trebuie făcut mai mult pentru a opri vânzarea autoturismelor diesel second hand din Europa Occidentală către Europa de Est.

Autorităţile din întreaga lume iau în considerare noi restricţii la vânzarea de automobile echipate cu motoare diesel, pentru a îndeplini reglementărilor mai stricte de mediu.

Marea Britanie şi Franţa intenţionează să interzică vânzările de autoturisme pe benzină şi motorină din 2040, când se vor comercializa doar vehicule electrice, ca parte a planului de reducere a poluării.