Cel mai mare producător auto din Franţa şi numărul doi din Europa a urmat astfel exemplul rivalului italo-american Fiat Chrysler (FCA), cu care de altfel este implicat într-un proces de fuziune, care anterior a decis închiderea majorităţii uzinelor sale europene până la data de 27 martie, potrivit Agerpres.

Uzinele de la Mulhouse (Franţa) şi Madrid (Spania) s-au închis încă de luni, iar celelalte uzine îşi vor închide porţile în mod treptat pe parcusul acestei săptămâni "din cauza înmulţirii numărului de cazuri grave de Covid-19 înregistrate în apropierea facilităţilor de producţie, a întreruperilor în aprovizionare din partea furnizorilor importanţi precum şi din cauza scăderii brutale a pieţelor auto", a explicat PSA într-un comunicat de presă.

Compania a informat că, marţi, urmează să fie închise uzinele sale franceze de la Poissy, Rennes şi Sochaux, precum şi cele de la Zaragoza (Spania), Eisenach şi Rüsselsheim din Germania, Ellesmere Port (Marea Britanie) şi Gliwice (Polonia). Miercuri urmează să fie închise uzinele de la Hordain (Franţa), Vigo (Spania), Mangualde (Portugalia), iar joi cele de la Luton (Marea Britanie) şi Trnava (Slovacia).

Și grupul francez Renault, proprietarul Dacia, a decis luni să oprească producţia la toate facilităţile industriale din Franţa din cauza pandemiei de coronavirus. Renault a precizat că măsura va afecta 12 uzine şi 18.000 de angajaţi în Franţa. De asemenea, Renault a anunţat că producţia a fost oprită la patru uzine din Spania.

"Începând de la sfârşitul zilei de luni 16 martie, Groupe Renault va suspenda toate activităţile de producţie la facilităţile industriale din Franţa, pentru a-şi proteja salariaţii în contextul pandemiei de COVID-19 şi în conformitate cu măsurile adoptate de guvernul francez", a informat producătorul auto într-un comunicat de presă.

"Continuarea activităţilor de producţie la uzinele grupului din alte ţări europene va depinde de situaţia din fiecare ţară", a adăugat Renault.

De asemenea, producătorul francez de pneuri Michelin a decis să întrerupă, timp de o săptămână, producţia la uzinele sale din Spania, Franţa şi Italia.