In cazul primei campanii de rechemare a 1,6 milioane de vehicule, declansata in februarie, grupul este investigat in Statele Unite dupa ce defectiuni la cheile de contact au dus la accidente in care cel putin 12 persoane si-au pierdut viata.

Autoritatile vor sa stie de ce grupul a asteptat 10 ani pentru a lua o astfel de decizie. Conducerea GM are timp pana pe 3 aprilie sa raspunda la 107 intrebari din partea Agentiei americane pentru siguranta traficului. 

General Motors anticipeaza ca va inregistra costuri de 300 de milioane de dolari, legate de operatiunile de remediere a defectiunilor vehiculelor incluse in aceste campanii.  Producatorul auto urmeaza sa remedieze in principal probleme la circuitele de alimentare si de declansare a airbag-urilor. 

Rechemarile se refera la modelele Chevrolet Express si GMC Savana fabricate in perioada 2009-2014, sedanurile Cadillac XTS din 2013-2014, SUV-urile Buick Enclave si GMC Acadia din 2008-2013, precum si modelele Chevrolet Traverse din 2009-2013 si Saturn Outlook din 2008-2010. 

"Am cerut echipei noastre sa dubleze eforturile pentru reexaminarea produselor, sa raporteze problemele si sa le rezolve cat mai repede", a declarat Mary Barra, noul director general al grupului.