Ford are fabrici in mai multe tari europene, intre care Romania, Germania, Franta, Spania, Belgia, Marea Britanie si Rusia.

Grupul are nevoie de capacitate disponibila pentru a profita de o eventuala revenire a pietei, insa grupul are un istoric de "adaptare" a productiei si va evalua viitorul fabricilor daca situatia o va impune, a spus Odell.

Vanzarile auto din 30 de tari europene au totalizat 13,6 milioane de unitati anul trecut, mai putin fata de maximul record de 19 milioane de unitati atins in 2007 si sub nivelul, mai "normal", de 17 milioane de unitati, despre care Odell crede ca nu va fi atins inca 4-5 ani.

Pe termen scurt, Ford va analiza reducerea numarului de locuri de munca si se va baza pe noi modele pentru a-si creste vanzarile, a adaugat el.

"Este treaba noastra sa fim profitabili la orice nivel se afla piata. Renuntam la muncitorii temporari, reducem orele de munca si vom continua sa facem asta. In privinta capacitatii vom fi atenti. Va trebui sa abordam o viziune pe termen lung referitor la cum evolueaza industria in jurul crifrei de 14 milioane de unitati", a spue seful Ford Europa.

Ford renunta la cateva zile lucratoare la uzinele din Valencia si Koln si a limitat rata zilnica la o a doua fabrica din Germania, din Saarlouis. Productia din Europa in al doilea trimestru va fi cu 65.000 de autovehicule sub nivelul din perioada similara a anului trecut, echivalent cu o reducere de 15%.

Piata europeana definita de Ford se va contracta de la 15,3 milioane de unitati anul trecut la 14 milioane de unitati. Grupul american se asteapta la mentinerea unei cote de piata de 8,3%. Totusi, piata europeana a fost profitabila in sase din ultimii opt ani, iar deciziile de reducere a capacitatii si reevaluare a fabricilor "nu sunt pe termen scurt", a spus Odell.

Estimarile vizeaza piata europeana formata din 19 tari cheie pentru Ford: Austria, Belgia, Marea Britanie, Cehia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia si Elvetia.

De asemenea, grupul clasifica Rusia, Turcia si Romania drept piete importante. Divizia Ford Europa este responsabila in total pentru 51 de piete in total, inclusiv din Asia Centrala si Africa.

Ford detine in Romania o fabrica la Craiova, unde estimeaza ca va produce in acest an 60.000 de masini B-Max, iar anul viitor 105.000 de unitati, modelul fiind destinat in principal pietelor externe. Grupul a preluat in 2007, de la statul roman, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligatia sa realizeze pana la 19 martie 2012 investitii tehnologice si de mediu de 675 milioane euro si un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unitati.