Sunt vizate 250.000 de camionete şi autovehicule de pasageri înmatriculate în SUA iar plângerile au fost formulate de Agenţia de Protecţie a Mediului din SUA (EPA), Departamentul Justiţiei, Agenţia de protecţie a aerului din California (CARB) şi Parchetul general din California, scrie Agerpres.

Producătorul auto german se aşteaptă la costuri de 1,5 miliarde de dolari pentru a soluţiona investigaţiile autorităţilor de reglementare din SUA, costuri de aproximativ 700 milioane de dolari pentru cei care au cumpărat vehiculele şi "cheltuieli suplimentare în jur de 300 milioane de dolari pentru a îndeplini cerinţele pentru soluţionarea litigiilor".

Daimler se aşteaptă ca plata acestor sume să afecteze fluxul de numerar în următorii trei ani, principalul impact urmând să fie resimţit în următoarele 12 luni.

"Daimler a cooperat pe deplin la ancheta autorităţilor SUA şi continuă să o facă", a precizat grupul auto.

Vehiculele diesel au început să fie verificate în SUA după ce în 2015 Volkswagen AG a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Până acum, Volkswagen a plătit peste 30 de miliarde de euro (33,3 de miliarde de dolari) pentru amenzi, penalităţi, costurile răscumpărărilor de vehicule şi alte litigii.

Analiştii susţin că la vehiculele incriminate sistemul de filtrare a emisiilor poluante este dezactivat când temperatura exterioară coboară sub un anumit nivel. Conform normelor europene în vigoare, această procedură nu este permisă decât în situaţia în care permite evitarea unui accident sau a pagubelor produse motorului.

Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart. În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.