"Investiţia reprezintă un nou moment important al cooperării solide între Daimler şi BAIC în domeniul vehiculelor electrice pe piaţa chineză şi subliniază angajamentul nostru de a dezvolta şi mai mult mobilitatea electrică", a declarat şeful subsidiarei chineze a Daimler, Hubertus Troska.

Declaraţia vine după ce, în ultimele săptămâni, miliardarul Li Shufu, preşedintele grupului auto chinez Geely, a achiziţionat discret o participaţie de 9,7% la Daimler.

Geely a anunţat că vrea o alianţă cu Daimler, care dezvoltă vehicule electrice şi autonome, pentru a răspunde provocărilor venite de la noile rivale, cum ar fi Tesla şi Uber.

China a stabilit cote stricte pentru vehicule hibride convenţionale, hibride plug-in sau complet electrice, care vor intra în vigoare din 2019. Ţinta ambiţioasă a autorităţilor de la Beijing este vânzarea a două milioane de vehicule electrice până în 2020 şi reducerea livrărilor de motoare pe benzină şi motorină, mai poluante.

China este cea mai mare piaţă auto din lume, înaintea SUA.