Ford anunţa, în urmă cu două luni, că va opri producţia modelului B-MAX începând cu prima parte a lunii septembrie, pentru a începe producţia SUV-ului EcoSport.

Producătorul american preciza, totodată, că numărul angajaţilor care lucrează la fabrica de la Craiova creşte cu 500 de angajaţi, până la sfârşitul acestui an.

”Aceştia se adaugă celor 976 de angajaţi deja anunţaţi în luna aprilie şi celor 200 de operatori suplimentari necesari pentru Producţia de Motoare. In aceste condiții, numărul de angajați care se alătură uzinei din Craiova în 2017 ajunge la aproape 1.700”, preciza compania.

Oprirea producţiei modelului B-MAX vine în contextul în care monovolumele sunt înlocuite treptat de SUV-uri şi Crossovere.

”În acest context se încadrează SUV-ul de succes de clasa mică EcoSport, care va fi construit pentru clienţii din Europa la uzina Ford din Craiova, începând cu toamna acestui an. Investiţia pentru producţia noului EcoSport se ridică la aproape 200 de milioane de euro”, a anunțat Ford.

Ford a lansat în luna aprilie o campanie de recrutare pentru 976 de operatori de baza şi calificaţi care vor sprijini producţia noului EcoSport. Reprezentanţii Ford au anunţat, totodată, că un număr de 190 de roboţi noi vor fi instalaţi în fabrică de la Craiova, pentru producţia SUV-ului EcoSport.

Potrivit Ford România, anul trecut, vânzările de SUV-uri au crescut în Europa cu mai mult de 30%, în timp ce vânzările modelului EcoSport au urcat cu mai mult de 40% şi vor continuă pe un trend crescător pe parcursul anului 2017.

Schimbările au început încă din perioada de iarnă, fiind vizate secţiile "Montaj General” şi "Caroserii”.

"Suntem la zi cu tot ceea ce ţine de procesul de transformare a fabricii de la Craiova, care este din ce în ce mai mai aproape să primească noul model EcoSport pe liniile sale de producţie. Echipele noastre sunt pe deplin dedicate să asigure o lansare excelenţă a produsului cu atât mai mult cu cât vrem să arătăm că fabrică de la Craiova este «căminul» potrivit pentru noul EcoSport datorită oamenilor şi operaţiunilor excelente de care Ford dispune aici”, declara, la începutul anului, preşedintele Ford România.

Din momentul preluării uzinei din Craiova, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în facilităţile de producţie din România. În acest moment, numărul de angajaţi de la Craiova - atât în zona de producţie vehicule, cât şi în cea de producţie motoare - este de 2.860 de persoane.