Tesla a primit luna trecută aprobarea pentru a-şi construi prima sa uzină din Europa pe o suprafaţă de tren de 300 de hectare la Grünheide, în apropiere de Berlin.

În prezent însă gigantul american este într-o cursă contra cronometru deoarece obligaţiile pe care şi le-a asumat în materie de protejare a faunei locale, în special furnici, păsări şi lilieci aflaţi în hibernare, riscă să îi consume din timp.

Potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung, citat de Agerpres, în prezent Tesla trebuie să mute numeroase colonii de furnici cu ajutorul lopeţilor şi micilor excavatoare. De asemenea, Tesla a promis că va instala 400 de căsuţe pentru păsări în regiune, deoarece doborârea copacilor de pe o suprafaţă de aproximativ 90 de hectare în zona unde va fi construită uzină, va lipsi un anumit număr de păsări de cuiburile lor.

Păsările trebuie să-şi facă cuib în luna martie, iar liliecii sunt gata să iasă din hibernare în aceeaşi perioadă, precizează la rândul său cotidianul Tagesspiegel.

Uniunea pentru Conservarea Naturii şi a Biodiversităţii (NABU) a avertizat că în special liliecii nu vor fi uşor de mutat. "Pentru a deranja cât mai puţin posibil liliecii, ei vor trebui mutaţi în timpul hibernării", declara luna trecută Christiane Schroeder, directoarea filialei NABU din landul Brandeburg.

Protejarea mediului nu este singurul obstacol cu care se confruntă Tesla la Grünheide. Luna trecută, geniştii au dezamorsat şapte bombe din al doilea război mondial care au fost descoperite în locul unde va fi construită viitoarea uzină.

Constructorul de maşini electrice Tesla a cumpărat săptămâna trecută un teren de 300 de hectare în Gruenhe, la est de Berlin, pentru 40,9 milioane de euro. Tesla a anunţat că prima sa fabrică din Europa va începe să funcţioneze în 2021 şi va produce 500.000 de vehicule pe an, inclusiv SUV-urile Model Y şi berlinele Model 3.