"Noi avem o strategie la nivelul ministerului privind sprijinul pe care îl acordăm fermierilor ca ei să aibă producţii cât mai mari şi să compensăm pierderile pe care le-au avut fermieri. Problema stocurilor de alimente se află la altă instituţie care se numeşte Rezervele Statului şi cu siguranţă dânşii pot să vă dea detalii despre acest subiect, detalii mai complexe. Ştiu că s-au crescut rezervele statului pentru alimentele de bază. În acea perioadă am ajutat pe cei de la Rezervele Statului şi am monitorizat atât preţurile, cât şi stocurile”, a afirmat ministrul Agriculturii, citat de News.ro.

El a reamintit faptul că la începutul pandemiei România a interzis exporturile pentru o săptămână pentru ca autorităţile să se asigure că rămân suficiente produse de bază în ţară pentru consumul intern.

"Ne aducem aminte cu toţii că atunci când am fost nevoiţi, am luat o măsură destul de dură, unică, de fapt, la nivel european, în care am interzis exporturile pe perioada de o săptămână, până am reuşit să negociem atunci cu traderii ca cerealale, în primul rând, dar şi alte produse de bază să rămână în ţară suficiente pentru consumul intern şi acest lucru s-a întâmplat. Acest lucru îl facem şi acum în dialogul pe care îl avem cu traderii. Ne asigurăm că, deşi anul acesta producţiile de cereale au fost mai mici datorită secetei, să avem în continuare suficiente rezerve în primul rând pentru consumul uman”, a afirmat Oros.

El a declarat că urmează să fie construite opt depozite regionale strategice în fiecare regiune a ţării care vor fi legate cu toţi procesatorii români pentru a fi creată o reţea de colectare, depozitare, procesre şi distribuţie a produselor româneşti.

"Mai mult, Programul Naţional de Rezilienţă, avem un proiect pe care o să îl demarăm la începutul lui 2021 pentru că aşa începe Programul Naţional de Rezilienţă şi relansare economică 2021-2026, prin care vom construi opt depozite regionale strategice în fiecare regiune a ţării, depozite care vor fi legate ombilical cu toate depozitele şi cu toţi procesatorii români pentru că dorim să creem o reţea naţională de colectare, depozitare, procesare şi distribuţie a produselor româneşti şi avem alocat aproape 750 de milioane de euro pentru această reţea”, a explicat Adrian Oros.

Potrivit unei analize Bloomberg, preţurile la produsele agricole sunt în creştere pe măsură ce ţările îşi majorează achiziţiile, la care se adaugă cererea crescută venită din China şi seceta din regiunea Mării Negre. În aceste condiţii, indicele Bloomberg Agriculture Subindex, care urmăreşte evoluţia contractelor futures la o serie de produse agricole importante, a crescut cu 20% începând din luna iunie.

Multe țări ale lumii, în frunte cu China, își majorează achițiile de alimente, ceea ce scoate în evidenţă modul în care statele încearcă să se protejeze în contextul îngrijorărilor că pandemia va afecta operaţiunile portuare şi va întrerupe comerţul mondial. Pandemia a afectat deja lanţurile de aprovizionare domestice, de la fermă la farfurie, în timp ce rafturile goale ale magazinelor au determinat consumatorii din întreaga lume să îşi modifice obiceiurile de cumpărare.